грустные статусы...continuare..iubirea se invată

***
Я не страдаю, но парой бывает очень грустно, не от того, что больно, ПРОСТО СТАЛО В СЕРДЦЕ ПУСТО.
***
Иду по улице, грустная. Мимо парень проходит.Мне вслед: Девушка, это не вы потеряли? Я: что? Он: Улыбку…
***
Идет урок, а я скучаю, Сижу за партой у окна. Тебя я часто вспоминаю, Мне очень грустно без тебя.
***
Я сигарету закурю невольно, под грустный шум осеннего дождя… Чтоб хоть на миг забыть, как больно… Как это больно, жить без тебя…

)=)=)=)===)=)=)=)=)=)))=)=

Se spune că un tânăr vine la un bătrân înţelept cu rugămintea de a-l ajuta să descopere calea spre Dumnezeu. Atunci ascetul îl întreabă:
- Ai iubit vreodată pe cineva?
- Nu, nu sunt vinovat de un lucru atât de trivial. Nu am căzut niciodată atât de jos: vreau să-l realizez pe Dumnezeu.
- Atunci va trebui să mă scuzi. Te rog să te duci la altcineva. Experienţa mea îmi spune că dacă ai fi iubit pe cineva, pe oricine, dacă ai fi avut o licărire a iubirii, atunci aş fi putut să o ajut să crească, să se dezvolte, probabil să ajungă la Dumnezeu. Dar dacă nu ai iubit niciodată, atunci nu ai nici o sămânţă care să poată creşte ca un copac. Du-te şi întreabă pe altcineva. Prietene, în absenţa iubirii, eu nu văd nici o poartă spre Dumnezeu.

Iubirea este făurarul şi axa lumii, atât a lumii exterioare, cât şi a celei interioare. Ea este puntea dintre lumi, dar şi aroma şi suportul vieţii, la orice vârstă, începând cu penumbra intrauterină, şi sfârşind printre frisoanele senectuţii. În iubirile noastre, în stilul nostru de a iubi, se află encodată şi întreaga noastră fiinţă, misterul personalităţii noastre, aşa cum în orice perlă din şiragul zeiţei vedice Idra se reflectă toate celelalte. Forţa transfiguratoare a iubirii este incomensurabilă, ca dovadă bătrânul fabricant de păpuşi i-a dat viaţă lui Pinocchio, o simplă păpuşa de lemn. Din toate aceste motive, şi din multe altele, un grav blestem indian sună astfel: “fie ca tu să uiţi numele iubitei tale”.

Deci, există o cultură indispensabilă a iubirii, mai ales dacă avem în vedere că, de regulă, pe ruta vieţii, în rezonanţă cu anotimpurile interioare pe care le traversăm, ne lăsăm seduşi de mai multe ori de penajul ei multicolor şi echivoc.
Fiecare epocă, fiecare generaţie se individualizează printr-un anume stil de a iubi, motiv pentru care orice parteneriat erotic între indivizi din diverse generaţii, oricât ar fi de captivant, nu durează, datorită unei diferenţe stilistice, fiecare fiind obligat, la un moment dat, să reintre nostalgic în scadenţa propriei sale caravane. Prin urmare, există şi o şcoală a iubirii, dar o şcoală cu un regim aparte, pentru că, din păcate, nu ne putem baza pe nici o carte, pe nici un dicţionar, pe nici o hartă, pe nici un maestru.
Însă iubirea trebuie învăţată ca pe cea mai subtilă artă. Ea se dobândeşte mai ales prin experienţă directă.