1. Ştii suficient. Desigur, nu le ştii pe toate. Doar că ai întotdeauna dreptate. Restul nu mai contează. Odată ce ai ajuns la o concluzie, ignoră tot ce ar putea să-ţi indice că poate să existe şi altă interpretare. Sunt o mulţime de proşti care încearcă să-ţi risipească timpul cu bazaconiile lor.
2. Lasă la o parte raţiunea şi bazează-te pe intuiţie. Intuiţia are tainele ei şi adeseori poate să cuprindă mai multe decât raţiunea. Uită de logică! Intuiţia ta este supralogică!
3. Când cineva te contrazice, asigură-l/o părinteşte cu zâmbetul pe buze că mai are de evoluat până când ajunge la viziunea ta. Are să vadă el/ea că de fapt greşeşte. Oferă compasiune, în cele din urmă ceilalţi vor învăţa lecţiile de care au nevoie.
4. Dacă cineva îţi recomandă o carte sau un film, după câteva pagini sau minute, observă cum de fapt tu ştiai chestia aia şi nu ai nevoie să-ţi pierzi timpul cu ceva care nu îţi spune nimic nou. Doar eşti trecut/ă prin viaţă, ce ştiu alţii?
5. Nu oferi argumente, nici chiar când ţi se cer. Foloseşte exemple generale, care să sprijine vag tot ce spui. Nu te coborî la nivelul oricui, tu eşti o fiinţă specială, deasupra unor asemenea conflicte vulgare….
6. Acceptă-te aşa cum eşti, apoi nu schimba nimic! La urma urmei, de la o vreme, distanţa între bine şi rău dispare. Ignoră criticile, ele pot veni doar de la fiinţe inferioare, care îşi manifestă orgoliul, egoismul şi alte forme ale desconsiderării faţă de superba ta fiinţă.
7. Invită-i pe ceilalţi să folosească bunul simţ. Astfel, vei putea să îi judeci după cât de bine se conformează la bunul TĂU simţ, care, nu-i aşa? – este exact la fel ca al tuturor. Prin urmare, ceilalţi ar trebui să ştie ce gândeşti tu fără să deschizi gura şi să se comporte în consecinţă. Iată cât de preţioasă este educaţia celor 7 ani de acasă!
8. Ignoră oricare oportunitate pentru dezvoltare personală sau profesională. Traininguri, seminarii, cărţi, consultanţă, psihoterapie? HA! Tu ştii mai bine că nimeni nu poate să te ajute mai bine decât tu însuţi/însăţi! Dacă suspectezi că e ceva care nu-ţi place la tine, stai liniştit/ă! Te vei vindeca singur/ă! Tu doar continuă să faci ce-ai făcut până acum, afirmă cu o voce gravă că ai învăţat câte ceva şi sigur vor apărea schimbările! Any time now!
9. Ai grijă să observi şi critică-i pe ceilalţi pentru cât de egoişti şi acaparatori sunt! Cât de ignoranţi la nevoile de exprimare ale celorlalţi şi cât de intoleranţi în viziunile lor radicale! De ce nu sunt mai deschişi la minte? Cu siguranţă, atitudini egocentriste de cea mai joasă speţă. .. Dar, ferice de ei şi ele că te au pe tine, un stâlp al conştiinţei care să le deschidă cu înţelegere părintească atenţia spre punctele de vedere ale altora – cum ar fi… ale tale.
10. Stai deoparte de Biserică! La urma urmei, Îl ai pe Dumnezeu în tine… cel puţin până ajungi la conştienţa că EŞTI dumnezeu! Sigur cei care sunt adepţii unei unice religii sunt nişte sărmani care în loc să respecte egal TOATE religiile (inclusiv satanismul şi altele ce implică sacrificii umane), îşi proclamă cu neruşinare supramaţia asupra adevărului! Oh, şi toţi aceia care au scris mii de pagini ale Tradiţiei ortodoxe, din care unii au murit pentru credinţă… sunt doar nişte încuiaţi, nu lua seama la filocalii, paterice şi vieţi de sfinţi. Sigur poţi veni cu o interpretare mai reuşită a unor cărţi scrise – nu-i aşa? – de oameni…
(((((
====
)))))
Iată o temă pe care vă invit s-o analizați:
De ce nu te iubește un om?
de ce nu ești iubit, orice ai face?
De unde vine lipsa iubirii, fie în tine, fie în celălalt?
De ce nu te iubește un om?
de ce nu ești iubit, orice ai face?
De unde vine lipsa iubirii, fie în tine, fie în celălalt?
Răspunsul meu este acesta:
”Lipsa de iubire este consecința blocajului negativ a minții”!
”Lipsa de iubire este consecința blocajului negativ a minții”!
Asupra incapacităților afective și mentale ale altora noi nu avem nici un control. Tocmai din pricina asta, oricât de buni am fi, nu vom fi niciodată iubiți de cineva incapabil să ne aprecieze și să să ne vadă părțile frumoase.
Nu-i vina noastră când nu suntem iubiți. Lipsa de iubire este problema celui care nu iubește.
Nu-i vina noastră când nu suntem iubiți. Lipsa de iubire este problema celui care nu iubește.
Scripturile ne spun că singura sursă de iubire este Creatorul. Oamenii nu pot crea iubirea de la ei însuși. Aceasta ne este oferită precum razele soarelui însă depinde de noi dacă vrem să o captăm și să o oferim tuturor. Iar cu cât dăruim mai mult, cu atâta vom primi mai mult.
Lipsa de iubire echivalează și cu incapacitatea de a…aprecia. Cu incapacitatea de a vedea părțile bune.
Pe măsură ce ne gîndim mai puțin la lipsa iubirii, dar ne concentrăm asupra iubirii prezente în viața noastră în forme simple, plăcute, iubirea de sine și capacitatea noastră de a iubi vor crește și ne vor dărui în cele din urmă iubirea pe care o visăm.
Suferința arată că cel ce nu te iubește ești tu însuți; adică, ai căzut în capcana lipsei de iubire a cuiva,ți-ai lăsat gîndurile să urmărească iubirea absentă, ai fost concentrat asupra lipsei, a nefericirii, a durerii și a pierderii, iar asta…aduce suferință.
Să accepți că nu ești iubit înseamnă să accepți că celălalt nu poate să te iubească, atât. E problema lui, las-o la el, bucură-te dacă tu iubești, căci asta-i tot ce contează; să fii capabil tu de iubire!
Să accepți că nu ești iubit înseamnă să accepți că celălalt nu poate să te iubească, atât. E problema lui, las-o la el, bucură-te dacă tu iubești, căci asta-i tot ce contează; să fii capabil tu de iubire!