Iubirea este o boala fara de care nu esti sanatos___
La aceiasi intrebare, candva, am raspuns cu cuvintele Sfantului Apostol Paul, în prima scrisoare către Corinteni: "Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (13,4-8).
Completez acum cu cuvintele marelui Blaga: "Tot ce conteaza in viata in mod deplin si dureros este iubirea"
Nu as putea sa definesc mai frumos iubirea cu cuvintele mele. Stiu doar sa va spun din experienta mea ca iubire este atunci cand traiesti prin celalalt, si el prin tine; este atunci cand vine vremea sa ii spui: ne intalnim in cer, asteapta-ma!
Aceasta este iubirea!
Ma intreb cati dintre noi au avut sansa unei iubiri adevarate? Cati dintre noi au avut curajul sa iubeasca cu adevarat pe cineva, fara sa se mai gandeasca la alte aspecte? Oare cati au curajul sa iubeasca de dragul de a iubi?
Oare cati dintre noi au curajul sa treaca peste orice prejudecata, orice regula sociala sau materiala, sa treaca peste ratiune si sa iubeasca omul de langa ei asa cum este?
Iubirea este acea amintire placuta care iti ramane pentru intreaga viata. Este singurul lucru frumos din viata asta si chiar daca ajungi sa suferi,vei fi fericit ca ai avut ocazia sa iubesti. Vei fi fericit ca pentru o clipa, ea era totul pentru tine. Faceai totul in numele ei, ai fi mutat si muntii din loc doar de dragul ei.
Din pacate, in zilele noastre iubirea a ajuns o arma in mainile unora si o victima in mainile altora. Iubirea este perceputa ca un mijloc, ca un scop, ca un interes. Este adeseori confundata cu ideea de atractie fizica, cu ideea de indragosteala copilareasca sau cu ideea de sex. In ziua de azi, iubirea e orice, numai ce ar trebui sa fie nu mai este. Omul a tranformat iubirea din sentiment in obiect si a gresit. A incercat s-o schimbe pe placul lui si iar a gresit pentru ca n-o poti schimba; iar cand nu mai esti demn de ea, o pierzi precum un parfum ce nu persista. Iubirea e mereu acolo, dar precum credinta, cand te indepartezi de ea, cand nu mai crezi in ea, n-o mai poti simti si din aceasta cauza te vezi izolat, te vezi singur.
Deschide ochii si mai ales deschide-ti sufletul s-o poti primi din nou si ai curaj! Va veni la tine daca vede ca iti doresti acest lucru.
Iubirea nu are nimic de-a face cu sexul, cu atractia fizica, cu banii. Iubirea ramane pentru totdeauna cu tine; si iti va incalzi sufletul si te va insoti atunci cand te vei simti singur si ori de cate ori vei fi trist ea va fi acolo pentru tine.
Tot ce ne dorim este sa iubim si sa fim iubiti sincer, neconditionat si poate pentru totdeauna.
Chiar daca suferim, chiar daca am iubit si sufletul ne este sfasiat de durere, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Dragostea va reveni; trebuie doar sa vrem s-o primim, sa gasim omul care sa impartaseasca cu noi acea iubire...si va veni din nou: mai frumoasa, mai matura, mai calda.
„Tocmai când iubesc pe cineva mai mult nu-i arăt asta. Simt nevoia să-l sun, dar mă opresc, n-o fac. Nu-i dau nici măcar un mesaj! Tocmai când doresc mai mult un bărbat mă comport de parcă nu vreau nimic şi nu mă interesează”, îmi spunea o femeie zilele trecute. Ea este foarte frumoasă, genul de femeie de care ţi-e frică, dar o şi doreşti, în acelaşi timp, dacă eşti bărbat.
La aceiasi intrebare, candva, am raspuns cu cuvintele Sfantului Apostol Paul, în prima scrisoare către Corinteni: "Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (13,4-8).
Completez acum cu cuvintele marelui Blaga: "Tot ce conteaza in viata in mod deplin si dureros este iubirea"
Nu as putea sa definesc mai frumos iubirea cu cuvintele mele. Stiu doar sa va spun din experienta mea ca iubire este atunci cand traiesti prin celalalt, si el prin tine; este atunci cand vine vremea sa ii spui: ne intalnim in cer, asteapta-ma!
Aceasta este iubirea!
Ma intreb cati dintre noi au avut sansa unei iubiri adevarate? Cati dintre noi au avut curajul sa iubeasca cu adevarat pe cineva, fara sa se mai gandeasca la alte aspecte? Oare cati au curajul sa iubeasca de dragul de a iubi?
Oare cati dintre noi au curajul sa treaca peste orice prejudecata, orice regula sociala sau materiala, sa treaca peste ratiune si sa iubeasca omul de langa ei asa cum este?
Iubirea este acea amintire placuta care iti ramane pentru intreaga viata. Este singurul lucru frumos din viata asta si chiar daca ajungi sa suferi,vei fi fericit ca ai avut ocazia sa iubesti. Vei fi fericit ca pentru o clipa, ea era totul pentru tine. Faceai totul in numele ei, ai fi mutat si muntii din loc doar de dragul ei.
Din pacate, in zilele noastre iubirea a ajuns o arma in mainile unora si o victima in mainile altora. Iubirea este perceputa ca un mijloc, ca un scop, ca un interes. Este adeseori confundata cu ideea de atractie fizica, cu ideea de indragosteala copilareasca sau cu ideea de sex. In ziua de azi, iubirea e orice, numai ce ar trebui sa fie nu mai este. Omul a tranformat iubirea din sentiment in obiect si a gresit. A incercat s-o schimbe pe placul lui si iar a gresit pentru ca n-o poti schimba; iar cand nu mai esti demn de ea, o pierzi precum un parfum ce nu persista. Iubirea e mereu acolo, dar precum credinta, cand te indepartezi de ea, cand nu mai crezi in ea, n-o mai poti simti si din aceasta cauza te vezi izolat, te vezi singur.
Deschide ochii si mai ales deschide-ti sufletul s-o poti primi din nou si ai curaj! Va veni la tine daca vede ca iti doresti acest lucru.
Iubirea nu are nimic de-a face cu sexul, cu atractia fizica, cu banii. Iubirea ramane pentru totdeauna cu tine; si iti va incalzi sufletul si te va insoti atunci cand te vei simti singur si ori de cate ori vei fi trist ea va fi acolo pentru tine.
Tot ce ne dorim este sa iubim si sa fim iubiti sincer, neconditionat si poate pentru totdeauna.
Chiar daca suferim, chiar daca am iubit si sufletul ne este sfasiat de durere, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Dragostea va reveni; trebuie doar sa vrem s-o primim, sa gasim omul care sa impartaseasca cu noi acea iubire...si va veni din nou: mai frumoasa, mai matura, mai calda.
„Tocmai când iubesc pe cineva mai mult nu-i arăt asta. Simt nevoia să-l sun, dar mă opresc, n-o fac. Nu-i dau nici măcar un mesaj! Tocmai când doresc mai mult un bărbat mă comport de parcă nu vreau nimic şi nu mă interesează”, îmi spunea o femeie zilele trecute. Ea este foarte frumoasă, genul de femeie de care ţi-e frică, dar o şi doreşti, în acelaşi timp, dacă eşti bărbat.
„Îmi doresc iubire, sunt însetată de iubire”, mărturisea ea, „dar nu ştiu cum să mă port şi ce să fac atunci când iubesc”. Iar asta nu-i doar problema unei femei, ci a unui număr enorm de femei şi de bărbaţi, a celor care caută inconştient frustrarea şi suferinţa din dragoste, nu dragostea însăşi. Se poate spune că relaţiile dintre bărbaţi şi femei alunecă întotdeauna pe acest segment de manifestare a trăirilor, ceea ce le face inconsistente, scurte, tensionate şi pline de suferinţă.
Setea de iubire e un semn al confuziei, al percepţiei negative, care spune că iubirea şi suferinţa au între ele semnul egalităţii. Filozofii, poeţii, savanţii, vedetele şi oamenii obişnuiţi iubesc ce nu au, doresc ce nu-i accesibil, caută ce nu pot obţine, iar asta-i o stare a existenţei, care ne învaţă din mers despre iubire. Suferinţa umană îşi cântă în versuri şi-şi descrie în opere de artă dorinţa, setea şi nevoia de iubire, sufletul omenesc creează frumuseţe din iubirea sa neîmplinită şi acesta-i un câştig colateral… iubirii.
Femeia nu-şi caută iubitul pentru că „ştie” că celălalt nu vrea iubirea, ci frustrarea ei. Femeia ştie că celălalt vrea ceea ce nu are şi, dincolo de aparenţe, ştie că nici ea nu vrea iubirea însăşi, cât drumul care duce spre iubire. Căutarea-i vijelioasă, drumul periculos creează suspans, calea necunoscută stimulează dorinţa de cunoaştere şi neîmplinirea ei te face conştient că o vrei. În acelaşi timp, o parte din tine ştie şi înţelege perfect că a avea iubirea plină te deposedează de motivaţia de a o căuta. E ca şi cum nu mai ai treabă, ca şi cum te pensionezi după o perioadă de muncă intensă; a înceta să cauţi iubirea e un act de curaj, e un act spiritual, profund, un act de mare înţelegere şi conştientizare.
Dacă vrei chiar iubirea, atunci ştii că trebuie să te opreşti din căutare şi s-o dăruieşti, pur şi simplu, fără nici o aşteptare. Iubirea conştientizată e ca un râu; curge pentru oricine, nu doar pentru cei ce se scaldă în el. Unii vin să se scalde, alţii îl privesc doar, alţii trec pe lângă el cu indiferenţă, dar râul nu-i ca femeia care aşteaptă să fie căutată, nici nu se întreabă se ce întâmplă cu darul său. Râul dăruieşte, asta-i menirea lui.
Fără a dărui iubirea în absenţa oricărei condiţii noi rămânem căutătorii ei, rămânem pe drumul către ea şi credem c-o dorim, dar n-o avem, e imposibilă. În absenţa sincerităţii iubirea-i imposibilă; vom fi mereu atraşi de cei ce ne resping şi vom respinge, la rândul nostru, pentru că ştim cumva că cel căruia-i vom arăta iubirea ne va abandona.
Fără a dărui iubirea în absenţa oricărei condiţii noi rămânem căutătorii ei, rămânem pe drumul către ea şi credem c-o dorim, dar n-o avem, e imposibilă. În absenţa sincerităţii iubirea-i imposibilă; vom fi mereu atraşi de cei ce ne resping şi vom respinge, la rândul nostru, pentru că ştim cumva că cel căruia-i vom arăta iubirea ne va abandona.
În realitate, abandonul şi respingerea sunt, la rândul lor, reflecţii ale neîmplinirii noastre în iubire dacă simţim suferinţă. Încă nu iubim fără aşteptări, încă nu avem liniştea şi bucuria iubirii râurilor, a munţilor, a Sorelui, a cerului. În absenţa acestui înalt fel de a iubi, mereu vom fi pe drum, iubirea noastră va fi mereu neîmplinită şi, în mare taină, vom visa iubirea, poate şi pentru că avem nevoie să ne păstrăm visul, căci – atâta vreme cât mai visăm la ceva – ne bucurăm de viaţă.