Un nou început..continuare Iubirea fundamentul fiinţei noastre

despre desparţiri la fete...

Despartirile, fie ca sunt simple despartiri, fie ca sunt divorturi  grele. O stim cu totii si multi dintre noi le amanam, doar-doar vom reveni odata si odata pe calea cea buna. Finalurile fericite nu se intampla insa de fiecare data cand ni le dorim. Asa ca ne confruntam cu rupturi, care de care mai anevoioase.

Psihologii spun ca, in urma unei pierderi, trecem prin cinci etape perfect firesti: negarea si izolarea, furia, negocierea, depresia si acceptarea. Tot psihologii spun ca, in final, ele duc spre recapatarea echilibrului interior si exterior.
Asa o fi! Dar….

Sa mai sarim din etape
Din cate mi-am dat seama, transpuse la feminin, o parte din etapele astea ale psihologilor nu se prea aplica dupa orice despartire. Sau nu apar chiar in forma asta. Sau sunt, de fapt, mult mai simple de atat.

Dupa o despartire, sunt doua lucrurie care ti se pot intampla: fie topai de fericire ca ai scapat si esti libera sa faci ce vrei, fie vezi negru in fata ochilor si nu iti mai sta tie gandul la negocieri cu propria constiinta si depresii. Femeile sunt fiinte pro-active, pro-ductive si pro-razbunare. Femeile sunt anti-delasare, mai ales atunci cand vine vorba de despartiri.
Majoritatea femeilor pe care le-am cunoscut nu au trecut prin toate etapele descrise de psihologi.

Etapele, in termeni femeiesti
Negarea, in dictionarul feminin, nu inseamna ca refuzi sa accepti adevarul, ci ca faci tot posibilul sa ii arati fostului ce a pierdut, chiar daca nu regreti atat de mult ca nu mai e in viata ta. Dupa o despartire, o femeie va arata probabil cel mai bine din viata ei de pana atunci: isi va etala cele mai avantajoase toalete, va fi mai atenta decat oricand cu aspectul ei si va scoate din dulap cele mai inalte tocuri. E o chestiune de orgoliu, de a-si dovedi ei insasi ca inca te mai poate cuceri, oricand. Negare sau orgoliu, numeste-l cum vrei, cert e ca femeia, dupa o despartire, nu se izoleaza, ci devine mai vizibila ca niciodata.

Furia unei femei dupa o despartire, daca intr-adevar exista, se va manifesta in toate formele ei posibile. Orice femeie va trece cu usurinta de la agresivitate, la auto-vicitimizare. Daca astazi, poti fi tu tinta furiei ei, maine poate fi chiar ea insasi tinta nemultumirii ei.

Negocierea, in dictionarul feminin, e de-a dreptul apetisanta. Nu, nu va negocia cu ea si nu isi va face liste cu avantaje si dezavantaje ale despartirii de tine. Femeia va negocia cu tine, dar fara ca tu sa iti dai seama. Va negocia, fara sa realizezi, termenii in care mai poate exista un impreuna. Fie ca e ea cea care isi doreste impacarea, fie ca esti tu, negocierea va exista, la un moment dat, intre ea si tine, nu intre ea si …ea..

Depresia e pierdere de vreme pe campul de lupta
Nu am vazut femei care sa fie depresive dupa o despartire, fara a fi incercat, in prealabil, orice pentru a  fi cu adevarat sigure ca e un punct in fraza relatiei lor. Pentru ca o femeie care mai are inca speranta, nu lasa loc depresiei in inima ei. Nu de alta, dar o abate din drum.

Si daca nici tot arsenalul ei feminin nu te va dobori pe tine, dusmanul si trofeul ei, acceptarea ei se va traduce nu prin ingroparea armelor, ci prin faptul ca, in loc sa apase tragaciul, va curata zilnic arma, in eventualitatea unui viitor razboi post-despartire.

Asta pentru ca e uimitor prin cate poate trece o femeie care sufera, iubeste si doreste in acelasi timp. Abia dupa toate astea, ea trece prin etapele de care vorbesc psihologii. Dar, din cate mi-am dat seama, femeile nu o fac treptat, ci explodand, incercand, in aceeasi zi, toate starile tipice dupa o despartire


)))))
=====
))))

Prin iubire și cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel că celălalt să-și dea drumul sufletului, să scoată din el tot potențialul lui moral, spiritual și de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Și vine iubirea și activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îți dea măsură. În relație de doi, omul evoluează continuu. Și nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, și această înflorire a lui este infinită. Mulți oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiți, la rândul lor, că să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Și fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taină Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubești cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt

Cum ar trebui sa iubim?
Nu avem exercițiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcția propriilor dorințe, îi învăța să se iubească întâi de toate pe ei, să-și urmărească propria împlinire. Și dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le servește fericirii proprii. Am o carieră, am o casă, am și o iubită! Dar nu iubim cu adevărat decât atunci când facem acest exercițiu al ieșirii din sine și când începem să ne exersăm în dăruire, să ne antrenăm puterea de iubire. Să iubești înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândești cum poți tu să-l ajuți pe celălalt, cum poți să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihnești, cum să-l scutești de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i gătești o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveți să trăiești prin celălalt și pentru celălalt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi. Intențiile, gândurile în șine nu au nici o valoare în absența lor. E plină lumea de ele. Făcând gesturi te și verifici pe tine, dacă poți cu adevărat să iubești. Am citit de curând într-o carte cum un deținut politic țăran, închis la bătrânețe, primea de la băbuța lui scrisori, în care ea punea și câte o floare presata. Asta înseamnă iubirea. Și chiar mai mult. Să dăruiești atunci când ești epuizat, când nu mai ai nici o forță. Nu există scuză să nu dăruiești.